Ocuparea unui loc de muncă Ocuparea unui loc de muncă

Înapoi

Ocuparea unui loc de muncă

Membrii de familie sunt consideraţi ca fiind soțul/soția, partenerul/a civil/ă, copiii sub 21 de ani și alți copii aflați în întreținerea dvs. și soții sau partenerii civili ai acestora, părinții dvs. și ai soțului/soție sau partenerului/erei civil/e, în cazul în care și aceștia sunt în întreținerea dvs.

 

Angajatorilor din Marea Britanie le este interzisă discriminarea pe motiv de naționalitate în ceea ce privește accesul pe piaţa muncii, salarizarea sau condițiile de muncă.

 

Odată cu intrarea pe piaţa britanică a muncii în calitate de angajat sau lucrător pe cont propriu, membrii de familie vor trebui să aplice pentru Numărul Naţional de Asigurare (NINo) emis de serviciile publice de ocupare din Marea Britanie (Jobcentre Plus).

 

NINo este un număr unic de identificare care centralizează contribuţiile sociale plătite în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, fiind necesar persoanelor care desfăşoară activităţi în calitate de angajat sau de lucrător pe cont propriu, precum şi celor care solicită prestaţii sociale contributive sau necontributive în acest stat.

 

Pentru a obţine NINo, solicitanţii trebuie să prezinte documente care atestă identitatea (după caz, paşaport, carte de identitate, certificat de naştere, certificat de căsătorie, permis de conducere) precum şi documente care confirmă statutul în baza căruia îşi desfăşoară activitatea în Marea Britanie: angajat sau lucrător pe cont propriu.

  • pentru a obţine NINo în calitate de persoană în căutarea unui loc de muncă (Jobseeker), cetăţenii români trebuie să prezinte dovezi cu locurile de muncă la care au aplicat;
  • pentru a obţine NINo în calitate de angajat, cetăţenii români trebuie să prezinte documente precum contractul de muncă sau oferta de angajare;
  • pentru a obţine NINo în calitate de lucrător pe cont propriu, cetăţenii români trebuie să prezinte dovezi care atestă desfăşurarea unei activităţi independente de prestări servicii (contracte, facturi,scrisori de recomandare clienţi, extras de cont bancar, etc).

 

Pentru a programa un interviu în vederea alocării Numărului de Asigurare puteţi contacta serviciul public de ocupare Jobcentre Plus:

 Tel: 0845 600 0643, luni-vineri, 8am-6pm

Site web : www.gov.uk/apply-national-insurance-number.

 

Informaţii suplimentare privind procesul de alocare a Numărului Naţionale de Asigurare în Marea Britanie pot fi consultate prin accesarea ghidului informativ elaborat de Departamentul pentru Muncă şi Pensii :

Site web : https://www.gov.uk/government/publications/secure-national-insurance-number-allocation-process-staff-guide.